Primăria Capitalei a încheiat contracte de 50 de milioane de euro pentru consolidarea de clădiri prin PNRR

Municipalitatea Bucureşti a încheiat contracte de 50 de milioane de euro pentru consolidarea de clădiri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat Răzvan Munteanu, director executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS).

„Începând de anul trecut avem două mari planuri la nivel naţional – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Planul Naţional pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. În ambele programe, instituţia noastră a aplicat şi a depus o serie de proiecte – în PNRR am depus pentru imobile în valoare de 60 de milioane de euro şi în prezent avem contracte încheiate în valoare de 50 de milioane de euro, iar pe 3 ianuarie, anul acesta, am depus proiecte în valoare de 120 de milioane de euro, care sunt în evaluare”, a spus Răzvan Munteanu, vineri, într-o conferinţă de presă despre cutremure, scrie Agerpres.

El este de părere că va mai fi mult timp pusă bulină pe imobile în Bucureşti.

„Depinde de fiecare dintre noi cât de mult ne putem implica şi cât putem multiplica efortul nostru în consolidare, pentru că, o dată cu apariţia noii legi, nu doar Primăria Municipiului Bucureşti este abilitată să facă consolidare, ci şi primăriile de sector”, a menţionat Răzvan Munteanu.

Banca Mondială, a adăugat el, estimează că la nivelul Bucureştiului sunt 20.000 de clădiri vulnerabile la seism. Răzvan Munteanu a explicat că imobilele nu sunt foarte încadrate într-o clasă de risc seismic, dar sunt construite înainte de 1977.

Potrivit sursei citate, în bazele de date ale AMCCRS sunt circa 2.500 de clădiri încadrate în clasa de risc seismic întâi, doi sau de urgenţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati