Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Municipală Energetică Bucureşti, a finalizat proiectul de instalare a 50 de cişmele publice. Valoarea investiţiei a fost de 570.000 de lei, iar cișmelele vor putea fi folosite de oameni începând cu lună martie şi până la sfârşitul lunii noiembrie.
Astfel, în perioadă mai – septembrie 2019, echipele companiei au realizat, în regie proprie, toate lucrările de instalaţie şi montare a racordurilor la reţeaua de apă potabilă şi au asigurat punerea în folosinţă a cişmelelor.
Pentru a deservi un număr cât mai mare de cetăţeni, locaţiile pentru instalarea cişmelelor publice au fost alese în funcţie de traficul intens din centrul oraşului şi de zonele cu aglomeraţie urbană ridicată. Cele mai importante locuri în care au fost instalate cişmele publice sunt Teatrul Naţional, Piaţa Unirii (în faţa Hanului Manuc), Piaţa Mihail Kogălniceanu, Spitalul Universitar, Piaţa Victoriei, Spitalul Fundeni, Gara de Nord, Aeroportul Băneasa, Ateneul Roman sau Piaţa Lahovari. De asemenea, cişmele publice au fost instalate şi în fata majorităţii lăcaşelor de cult din Bucureşti.