Primăria Capitalei anunţă că a relansat licitaţia pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice

Primăria Capitalei anunţă că a relansat licitaţia pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice, valoarea totală estimată fiind de circa 304 milioane de lei fără TVA. Primele 34 de astfel de autobuze ar urma să fie livrate în primul an de la semnarea contractului.

„Primăria Municipiului Bucureşti a relansat astăzi în SEAP licitaţia pentru achiziţionarea a 100 de autobuze electrice şi a infrastructurii de încărcare necesară acestora, pentru modernizarea transportului public în comun din Capitală. Valoarea totală estimată pentru achiziţionarea celor 100 de autobuze electrice este de 304.670.300 lei fără TVA, iar finanţarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi seară, de Primăria Capitalei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 iulie.

Conform caietului de sarcini, în primul an de la semnarea contractului, vor fi livrate 34 de autobuze, restul de 66 urmând să fie livrate anul următor.

Reprezentanţii Primăriei afirmă că noile autobuze electrice vor fi din gama de 12 metri lungime şi vor avea autonomie de minim 200 km între două încărcări succesive, tracţiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uşi duble şi aer condiţionat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati