Primăria Capitalei a fost dată în judecată de o organizație neguvernamentală, din cauza calității aerului din București, potrivit digi24.ro.
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis acuză Primăria București că nu are un plan pentru menținerea unei bune calități a aerului și că nu a luat măsurile necesare pentru combaterea poluării. Ecopolis consideră că toate inițiativele din Planul Integrat privind Calitatea Aerului, elaborate de primărie, sunt ineficiente.
Conform unei analize Ecopolis, aproape toate măsurile propuse în Planul Integrat privind Calitatea Aerului (PICA) nu respectă cerințele legale de a fi cuantificabile și eficiente în soluționarea problemelor specifice.
„Ele sunt atât de evazive încât este imposibil de a le fi evaluat impactul. Consecutiv, conținutul Planului nu își atinge obiectivul, iar Primăria trebuie să îmbunătățească PICA pentru a îndeplini cerințele legale prevăzute în Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător – care transpune Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa. Anexele Directivei stabilesc nivelurile maxime ale anumitor poluanți. Limitele pentru PM10 și NO2 au intrat în vigoare în 2005 și 2010, respectiv, dar au fost apoi depășite în mod constant în România. În ciuda acestui fapt, Guvernul Român și autoritățile locale nu au reușit să adopte măsuri adecvate pentru protejarea sănătății cetățenilor. Depășirile se înregistrează la particule (PM10 și PM2,5) și dioxid de azot (NO2), ambele fiind dăunătoare sănătății umane”, arată un comunicat al organizației non-guvernamentale.
Potrivit sursei citate, cea mai gravă poluare a aerului pe termen lung este cauzată de particulele de praf în suspensie, PM10 (particule discrete cu diametrul de 10 microni). Cele mai multe emisii de PM10 se înregistrează în regiunea Bucureștiului – una dintre cele mai poluate zone din Uniunea Europeană.
„Statul Român are obligația de a-și proteja cetățenii. Această obligație a fost încălcată de Primăria Generală a Bucureștiului, iar locuitorii orașului suferă consecințele provocate de calitatea proastă a aerului pe care îl respirăm. Pentru informarea corectă și independentă cu privire la nivelul de poluare a aerului din București, Ecopolis a realizat platforma www.aerlive.ro, iar pentru responsabilizarea Primăriei considerăm necesară acțiunea în instanță”, a declarat directorul executiv Ecopolis, Oana Neneciu.
Poluarea din Capitală a născut multe controverse în spațiul public.
Conform unor statistici, 25.000 de români mor anual prematur din cauza poluării aerului, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt din Capitală.