Primăria Capitalei începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal – Curtea Veche

Primăria Municipiului București anunță că va demara în perioada următoare lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal – Curtea Veche, unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Capitalei.

Potrivit municipalității, documentația necesară pentru atribuirea lucrărilor a fost semnată, iar intervențiile vor fi realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane București. Investiția este estimată la aproximativ 2 milioane de lei, iar durata lucrărilor este de trei luni.

Intervenția are caracter de urgență și urmărește stoparea degradării sitului arheologic de pe strada Franceză nr. 19-23, afectat în prezent de infiltrații, degradarea acoperișului, vegetație necontrolată și deteriorarea elementelor structurale.

Lucrările vor include montarea unor copertine și elemente de sprijin, refacerea acoperișului, consolidarea și protejarea pereților, precum și alte măsuri necesare pentru conservarea monumentului până la restaurarea completă.

Reprezentanții Primăriei precizează că o încercare de punere în siguranță a fost începută în 2018, însă lucrările au fost abandonate în 2020, fără măsuri de conservare.

Curtea Veche, datând din secolul al XV-lea, este considerată cel mai vechi monument medieval din București și a fost, de-a lungul timpului, reședința unor voievozi precum Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. În jurul acestui ansamblu s-a dezvoltat nucleul istoric al Capitalei.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati