Primăria Capitalei începe procedura de atribuire a 1.850 de autorizaţii de taxi

Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunță începerea procedurii de atribuire a 1.850 de autorizaţii de taxi, dintre care 100 sunt rezervate autovehiculelor care pot transporta persoane cu dizabilităţi motorii.

„Începem atribuirea a 1.850 autorizaţii de taxi. Dintre acestea, 100 sunt rezervate pentru autovehicule care pot transporta persoane cu dizabilităţi motorii. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 17 mai 2022. Sunt peste 10 ani de când Primăria nu a mai emis autorizaţii taxi. Îmi doresc ca un număr cât mai mare dintre taximetriştii care practică meseria asta de ani de zile să îşi obţină propria autorizaţie taxi şi să nu mai fie nevoiţi să plătească, în diverse forme de colaborare”, a scris Nicuşor Dan, marţi pe Facebook.
El a vorbit şi despre procedura necesară în vederea obţinerii autorizaţiei.
„Imaginea alăturată cuprinde principalii paşi de urmat pentru obţinerea autorizaţiei. Procedura (care vine din prevederile legale) este complexă, iar termenul este strâns. Recomand tuturor celor interesaţi să înceapă cât mai curând demersurile.
Informaţii suplimentare despre actele necesare şi procedura de atribuire se pot obţine accesând linkul https://doc.pmb.ro/…/autori…/doc/anunt_TAXI_20220315.pdf sau sunând la 021.3055500, interior 7222.
De asemenea, la registratura Primăriei Generale va fi, în fiecare zi lucrătoare, o persoană care va prelua dosarele de înscriere şi va oferi informaţii tuturor celor interesaţi de noile autorizaţii de taxi”, a completat edilul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati