Primăria Capitalei ar putea încheia un acord de cooperare cu Federaţia Română de Gimnastică în vederea finanţării şi realizării evenimentului sportiv „Regal al Gimnasticii la Bucureşti”, relatează Agerpres.
Un proiect în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei. Bugetul total estimat pentru desfăşurarea evenimentului este de 780.365 lei, din care valoarea de 304.785 lei va fi suportată de Federaţia Română de Gimnastică, iar Municipiul Bucureşti urmează să sprijine financiar programul cu 475.580 lei. Evenimentul va avea loc în perioada septembrie-octombrie şi va integra trei componente principale:
* Competiţia internaţională RomGym Trophy – gimnastică artistică masculină şi gimnastică artistică feminină;
* Campionatele Naţionale ale Echipelor Reprezentative de Club şi Individual Open;
* Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică.
Conform referatului de aprobare, evenimentul poate fi considerat un mijloc de promovare a imaginii oraşului, fiind transmis online, la nivel internaţional.
„Majoritatea capitalelor europene găzduiesc evenimente sportive sau culturale în scopul promovării imaginii destinaţiilor, atât pe parcursul evenimentului, cât şi după acesta. Competiţiile sportive reprezintă una dintre principalele motivaţii în alegerea destinaţiilor turistice, constituind un motor al promovării regionale. Autorităţile locale de la nivelul Municipiului Bucureşti consideră legală şi oportună sprijinirea unor programe şi proiecte care urmăresc promovarea patrimoniului cultural şi a resurselor cu potenţial turistic în vederea creşterii atractivităţii oraşului Bucureşti”, prevede documentul.
Potrivit raportului de specialitate, Federaţia Română de Gimnastică a propus încheierea parteneriatului, arătând că evenimentul va permite participarea şi verificarea sportivilor români într-un concurs pe podium înainte de Campionatele Mondiale, ce vor avea loc în Marea Britanie (27 octombrie – 13 noiembrie).
„Pornind de la un deficit de finanţare major din partea Ministerului Sportului şi Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru anul 2022, respectiv 4.850 mii lei (alocaţi pentru toate cete 7 discipline ale gimnasticii), FRG nu dispune de resurse financiare suficiente pentru pregătirea Loturilor Naţionale de juniori şi seniori şi pentru organizarea competiţiilor interne aflate în calendarul anual. Din cauza accesului redus la sursele de finanţare, nivelul organizatoric competiţional a scăzut, având un impact direct în performanţa sportivilor, prin scăderea motivaţiei acestora, deoarece munca şi eforturile lor nu sunt răsplătite, verificarea competiţională – precară comparativ cu nivelul internaţional, precum şi evaluarea şi îmbunătăţirea sistemelor, metodelor şi mijloacelor de selecţie, pregătire sportivă şi competiţie”, a menţionat sursa citată.