Primăria Capitalei investeşte peste 47 de milioane de lei în reabilitarea Parcului Carol I, monument istoric

Primăria Capitalei anunţă că în Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost aprobat un proiect de hotărâre care vizează reabilitarea şi restaurarea Parcului monument istoric Carol I.

  • Investiţia va costa peste 47,5 milioane de lei i este preconizată a se finaliza în trei ani.

„Primăria Capitalei, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), va reabilita şi restaura Parcul monument istoric Carol I. În şedinţa de astăzi, consilierii generali au aprobat Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) şi indicatorii tehnico-economici aferenţi acestui proiect. (…) Potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a lucrărilor este estimată la 47.627.248,87 lei, cu o durată de realizare de 36 de luni”, anunţă Primăria într-un comunicat dat publicităţii miercuri.

Conform documentului citat, lucrările vor consta în revitalizarea şi refacerea fondului dendrologic şi spaţiilor verzi, reabilitarea aleilor, a podurilor, a scărilor din interiorul parcului, precum şi consolidarea malurilor lacurilor şi reabilitarea debarcaderului.
Proiectul include reabilitarea instalaţiilor şi a reţelelor de iluminat public şi monumental, refacerea terenului de sport, a locurilor de joacă înlocuirea mobilierului urban, precum şi restaurarea construcţiilor care se află în administrarea ALPAB.

Parcul istoric Carol I are o suprafaţă de peste 293.000 de metri pătraţi, aproape 70% din suprafaţa sa fiind spaţii verzi.

În incinta parcului sunt amplasate monumente istorice încadrate în categoria A, cu valoare naţională.

Parcul include de asemenea două lacuri şi două insule, iar conform documentaţiei aprobate miercuri de către consilierii generali lacurile au malurile dislocate pe circa jumătate din lungime fiind afectate rădăcinile arborilor. Mobilierul urban este într-o stare avansată de degradare, grupurile sanitare sunt nefuncţionale, fiind înlocuite cu toalete ecologice, iar în parc au fost identificate 20 de construcţii realizate din materiale improprii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati