Primăria Capitalei organizează sâmbătă Festivalul Naţional de Gimnastică pentru Toţi

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, şi Federaţia Română de Gimnastică organizează sâmbătă, 4 iunie, de la ora 11.00, prima ediţie a Festivalului Naţional de Gimnastică pentru Toţi.

  • Festivalul Naţional de Gimnastică pentru Toţi la prima ediţie. Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Gimnastică şi Primăria Capitalei la Circul Metropolitan

Evenimentul, găzduit de Circul Metropolitan Bucureşti, îşi propune promovarea disciplinei de gimnastică GYM FOR ALL prin demonstraţii ale celor circa 300 de sportivi participanţi, profesionişti şi amatori, legitimaţi la 10 cluburi afiliate Federaţiei Române de Gimnastică.

Gimnastica de bază sau GYM FOR ALL, ca formă organizată de practicare a mişcării, aduce cu sine numeroase beneficii pentru orice iubitor al sportului cu vârsta cuprinsă între 7 şi 65 de ani.

Dezvoltarea şi menţinerea abilităţilor cognitive, dezvoltarea şi menţinerea forţei de bază a corpului, creşterea şi întreţinerea coordonării fiziologice, flexibilizarea organismului şi evitarea rigidizării articulaţiilor, crearea unei atitudini pozitive faţă de sport, sunt doar câteva dintre avantajele importante ale gimnasticii de bază.

În pauzele dintre demonstraţii, spectatorii vor avea parte de numeroase tombole cu premii şi ateliere despre sport şi nutriţie.

Intrarea este liberă pentru toţi copiii şi iubitorii de sport.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati