Primaria Municipiului Bucuresti, prin Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje, transmite că, avand in vedere informațiile apărute în spațiul public, prin care se prezintă in mod eronat activitatea de modernizare a peroanelor de pe linia tramvaiului 41, derulează, în această perioadă, un proiect care vizeaza modernizarea a 22 de peroane de tramvai de pe linia 41 şi adaptarea acestora la tramvaiele cu lungimi de 36 de metri.
Lucrarile se realizeaza etapizat, astfel incat pana la sfarsitul anului vor fi finalizate 8 peroane. Restul de 14 peroane vor fi modernizate in cursul anului 2020.
Lucrarile sunt executate în condiții de siguranță atat pentru călători cat și pentru trafic, iar peroanele provizorii sunt realizate în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulație a Municipiului București. Precizam ca peroanele au un caracter provizoriu și nu pun sub nicio formă în pericol viața sau integritatea vreunei persoane, acestea fiind semnalizate corespunzător și realizate în condiții de siguranță pentru călători.
Primăria mai spune că modernizarea celor 22 de peroane are loc chiar în perioada in care sunt executate lucrări multiple de infrastructură pe linia 41, iar șoferii care circulă pe carosabilul adiacent rutei cunosc acest lucru, fiind frecvent atenționați cu indicatoare și semne pe traseu și având
viteza de circulație restricționată la 30 km/ oră pe porțiunile din apropierea stațiilor.