Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti, demarează ultimul tratament pentru combaterea ţânţarilor

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti, va demara luni, ultimul tratament pentru combaterea ţânţarilor adulţi, din cele 14 aprobate de CGMB prin Programul Unitar de Acţiune aferent anului 2022.

  • Acţiunile de dezinsecţie, combatere ţânţari adulţi, s-au desfăşurat pe întreg teritoriul Municipiului Bucureşti şi au fost efectuate zilnic, în funcţie de condiţiile meteorologice, afirmă instituţia. Compania Municipală Eco Igienizare mai are în desfăşurate şi alte activităţi de dezinsecţie, respectiv combatere căpuşe şi larve de ţânţari.

 

Potrivit PMB, tratamentele au fost aplicate pe toate spaţiile deschise din domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti (parcuri, spaţii verzi aferente blocurilor), pe toate spaţiile verzi de pe aliniamentele stradale, locuri de agrement, terenuri sport, cimitire, terenuri ale instituţiilor publice locale, inclusiv depouri, parcări publice, terenuri aferente imobilelor cu spaţii destinate locuinţelor colective – asociaţii de proprietari/locatari, cămine studenţeşti, cămine de elevi, locuinţe sociale, parcări de reşedinţe, în pieţe şi târguri agroalimentare, în alte spaţii din interiorul spaţiilor deschise din domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti.

Produsul biocid folosit pentru combaterea ţânţarilor este insecticidul SOLFAC TRIO EC 140, produs avizat de Ministerul Sănătăţii, prin Comisia Naţională de Biocide, pentru utilizarea la exterior, în zonele rezidenţiale şi recreaţionale, fără efecte adverse asupra organismului uman şi a mediului înconjurător.

În caz de contact direct poate provoca iritaţii ale căilor respiratorii, motiv pentru care tratamentele se desfăşoară pe durata nopţii.

 

Totodată, Compania Municipală Eco Igienizare mai are în desfăşurate şi alte activităţi de dezinsecţie, respectiv combatere căpuşe şi larve de ţânţari.

În ceea ce priveşte activitatea de deratizare, începând cu data de 5 septembrie 2022, Compania Municipală Eco Igienizare derulează ultimul tratament de deratizare (din 3 aprobate prin Programul Unitar de Acţiune aferent anului 2022) pentru spaţiile deschise de pe domeniul public şi privat al Municipiului Bucureşti, respectiv parcurile aflate în proprietatea PMB, spaţiile verzi aflate pe domeniul public şi Grădina Zoologică. Pentru tratamentele de deratizare pe spaţiile exterioare se foloseşte substanţa RACUMIN PASTE, care este amplasată în staţii de intoxicare din PVC.

Acţiunile de deratizare se realizează şi în clădirile care aparţin instituţiilor publice şi entităţilor Primăriei Municipiului Bucureşti, în aceste spaţii fiind finalizat cel de-al doilea tratament.

În imobilele cu spaţii destinate locuinţelor de tip condominiu – asociaţii de locatari/proprietari, cămine de elevi, locuinţe sociale, etc (subsoluri), se află în desfăşurare cel de-al doilea tratament, care se aplică punctual, la solicitare şi în urma identificării focarelor de infestare cu şobolani.

Pentru tratamentele de deratizare pe spaţiile interioare (subsoluri) se foloseşte substanţa raticid AGRORAT PELLET, amplasată în staţii de intoxicare de carton.

În data de 03 octombrie 2022, va demara ultimul tratament pentru combaterea larvelor de ţânţari (tratamentul cu nr.7), în zonele din imediata apropiere a malurilor de lac sau în zonele cu vegetaţie dezvoltată în interiorul lacurilor, în zonele de mică adâncime a apei. Lacurile pe care se va interveni sunt cele aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, respectiv Lacul Herăstrău, Cişmigiu, Tei, Circului, Naţional, Floreasca, Tineretului, Carol, Băneasa, Străuleşti, Mogoşoaia).

Substanţa biocidă folosită pentru combaterea larvelor de ţânţari este VECTOBAC, substanţă aprobată de Ministerul Sănătăţii, care nu pune în pericol flora şi fauna de pe malurile lacurilor.

În ceea ce priveşte combaterea căpuşelor, se va aplica ultimul tratament, din cele 4 tratamente aprobate de CGMB, pe toate spaţiile verzi aparţinând domeniului public al Municipalităţii.

Produsul biocid folosit pentru combaterea căpuşelor este SOLFAC TRIO EC 140 şi este avizat de Ministerul Sănătăţii, prin Comisia Naţională de Biocide.

Pentru sesizări şi reclamaţii, Compania Municipală Eco Igienizare poate fi contactată 24/24 la numărul de telefon 0752.041.898 sau prin email la sesizari@cmeib.ro.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati