Primăria Capitalei promite 50 de kilometri de bandă unică pentru autobuzele STB, dublu față de sfârșitul anului 2023

1
70

Bucureștiul va avea la sfârșitul anului până la 50 de kilometri de bandă unică dedicată autobuzelor STB, dublu față de cei 22 de kilometri amenajați în prezent, promite viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, potrivit economedia.ro.

După ce la sfârșitul anului trecut, PMB a inaugurat banda specială pentru autobuze pe bulevardul Regele Mihai I (Kiseleff) care a redus cu aprox. 20 minute durata deplasării între Piața Presei Libere și Arcul de Triumf, în 2024 va fi amenajată banda specială și pe Splaiul Independenței, o arteră cu o lungime considerabilă din București, a anunțat miercuri, 24 ianuarie, viceprimarul Bujduveanu care răspunde de transportul public. Delimitarea liniilor de tramvai (ampriza) cu garduri metalice de traficul rutier, proiect început în mandatul Gabrielei Firea și amenajarea culoarelor dedicate autobuzelor STB sunt măsuri simple de pus în practică și foarte eficiente ca rezultate.

,,Cetățenii au ales să folosească transportul în comun pentru că este accesibil, mult mai rapid decât era în trecut și este modern în primul rând. Creșterea (n.r numărului de călători) o vom vedea la sfârșitul anului, îmi doresc să fie cât mai mulți. Sperăm într-o manieră optimistă, luând în considerare și Splaiul Independenței care este o arteră destul de lungă să ajungem la cei 50 de kilometri pe care ni i-am propus la începutul mandatului” a transmis oficialul PMB, miercuri cu ocazia ,,Zilei Porților deschise la STB”.

Splaiul Independenței este o arteră principală din București care asigură legătura între Piața Unirii și zona din nord-vestul Capitalei (Grozăvești, Crângași, Militari), iar pe unele tronsoane sunt trasate marcaje ,,BUS” sau sunt montați stâlpișori din plastic, însă fără a avea o continuitate a traseului între intersecții. În plus, spre deosebire de linia de tramvai delimitată cu garduri pe care circulă autobuzele STB, autospecialele MAI, pompieri/ ambulanțe, pe banda pentru autobuze este la bordură, ca primă bandă de circulație și folosită de șoferi pentru a nu sta în coloană (ex. bulev. Iuliu Maniu), deși Codul Rutier interzice folosirea acesteia.

În 2023, PMB a amenajat aproape 7 kilometri de bandă unică/dedicată STB, potrivit unui răspuns oficial al Primăriei pentru Hotnews.

-Bd. Dacia – 0,4 km între strada Viitorului și Calea Moșilor, numai pe sensul spre Calea Moșilor

-Calea Dorobanților – 0,7 km (între piața Dorobanți și Șos.Ștefan cel Mare, numai pe sensul spre Șos.Ștefan cel Mare

-Calea Floreasca – 1 km (între Șos. Ștefan cel Mare și str. George Călinescu, numai pe sensul spre Șos.Ștefan cel Mare) – str. Lt.Av.Radu Beller – 0,4 km (între str.Av.Popa Marin și piață Dorobanților, numai pe sensul spre Piața Dorobanți)

-Bd. Aviatorilor – 1,5 km între statuia Aviatorilor și bd.Beijing

-Bd. Regele Mihai – 1 km

-Șoseaua Kiseleff – 1,7 kma

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.