Primăria Capitalei, protocol de colaborare cu Ministerul Transporturilor și CJ Ilfov

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în şedinţa de vineri Protocolul de colaborare instituţională dintre Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Judeţul Ilfov – Consiliul Judeţean şi Municipiul Bucureşti, în vederea realizării şi implementării – Drumurilor radiale care ajută la creşterea atractivităţii investiţiei autostrăzii AO – Inel Bucureşti.

Protocolul reglementează modul de colaborare interinstituţională între Ministerul Transporturilor, Consiliul Judeţean Ilfov şi Municipiul Bucureşti în vederea realizării şi implementării Proiectului „Drumuri Radiale – Orbital Bucureşti”.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate de consilierii generali, cu amendamente.

Drumurile radiale înglobate într-un singur proiect, denumit Orbital Bucureşti leagă marile bulevarde ale municipiului Bucureşti şi DNCB cu A0 şi realizează conexiuni între localităţi din aria metropolitană cu A0, intersectând un număr total de 30 de localităţi. Este vorba de 10 drumuri radiale care însumează o lungime totală estimată de 96.11 km.

Totodată, s-au propus noduri şi descărcări rutiere în număr de 30 pentru conectarea acestor drumuri radiale.

Sursa de finanţare a proiectului Orbital Bucureşti se va face din Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), Program Operaţional Transport (POT) şi Bugetul de Stat/Buget Local.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati