Primăria Capitalei și Poliția Locală, controale în cluburi pentru a preveni poluarea fonică

Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București, a intensificat în această perioadă acțiunile de monitorizare și control a activităților desfășurate de cluburile din Capitală, în vederea evitării producerii de disconfort fonic, prin urmărirea nivelului de zgomot în limită legal admisă.

sursa foto: Facebook – Gabriela Firea

„Am dispus declanșarea unei ample campanii de monitorizare a nivelului de zgomot, în special în zonele mixte, în care spațiile de relaxare sunt situate în apropierea celor de locuit. În ultima perioadă am primit numeroase sesizări care atrag atenția asupra disconfortului creat de muzică data prea tare. Înțeleg nevoia de a petrece vară cât mai plăcut, este sezonul în care ne dorim să stăm cât mai mult în aer liber, dar în București sunt și oameni care au nevoie de liniște, sunt copii, persoane vârstnice sau bolnavi de care  trebuie să avem la fel de multă grijă, așa cum se întâmplă în orice comunitate funcțională”, a declarat Gabriela Firea.

Astfel, având în vedere sesizările primite din partea cetățenilor cu privire la tulburarea liniștii publice, pe parcursul întregului week-end, în intervalul 22.00-04.00, inspectorii DGPLCMB au efectuat măsurători sonometrice pentru constatarea depășirilor nivelului de
zgomot în zonă de nord a Capitalei-în proximitatea restaurantelor și cluburilor din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău).

Municipalitatea va continuă monitorizarea activităților surselor de poluare fonica, atât în Parcul Regele Mihai I, cât și în alte zone din București.

Operatorii economici care nu respectă prevederile legale în vigoare riscă sancțiuni cuprinse între 30.000 și 60.000 de lei, în acord cu OUG nr.195/2005 privind protecția mediului. Mai mult, în cazul în care sunt înregistrate depășiri majore ale nivelului de zgomot, sau în
condițiile în care se constată încălcarea repetată a prevederilor legale, agenții economici pot fi sancționați chiar și prin suspendarea activității.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati