Primăria Capitalei spune că achiziționează 100 de apartamente pentru medici

Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Imobiliara Bucureşti, cumpără 100 de apartamente care vor fi repartizate personalului medical care lucrează în spitalele administrate de Primăria Municipiului Bucureşti.

Până acum au fost achiziţionate 177 de locuinţe, iar în curând se va lansa şi licitaţia pentru alte 323 de apartamente

Compania Municipală Imobiliara Bucureşti (CMIB) a lansat o licitaţie publică pentru a cumpăra, în perioada următoare, 100 de apartamente de pe piaţa liberă.

Locuinţele urmează să fie repartizate cadrelor medicale angajate într-unul dintre cele 19 spitale administrate de Primăria Capitalei.

În cadrul licitaţiei se urmăreşte achiziţionarea a 100 de apartamente de două şi trei camere, confort 1, amplasate în sectoarele 2 şi 3 ale Municipiului Bucureşti, în apropierea unor unităţi medicale administrate de Primăria Capitalei, prin ASSMB.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 38.800.000 lei (fără TVA), iar preţul de vanzare solicitat pe metrul pătrat util nu trebuie să depăşească 6.192 lei/mp (fără TVA).

Toţi cei interesaţi de participarea la licitaţie trebuie să depună oferte până cel târziu pe 16 decembrie 2019. Printre condiţiile de participare se numără şi cea care stabileşte că orice dezvoltator imobiliar care doreşte să se înscrie trebuie să prezinte ofertă pentru cel puţin 40 de locuinţe în acelaşi imobil.

De altfel, caietul de sarcini cu toate condiţiile de participare a fost deja publicat şi poate fi consultat pe site-ul companiei, www.cmibsa.ro

Apartamentele pe care Compania Municipală Imobiliara Bucureşti le va cumpăra la finalul procesului de evaluare trebuie să respecte prevederile Legii nr.114/1996 şi să nu se afle pe lista imobilelor expertizate tehnic, încadrate la risc seismic gradele I, II, III. Criteriul de atribuire, notat în caietul de sarcini, va fi „cel mai bun raport calitate-preţ”.

Până în prezent, au fost cumpărate 177 de apartamente – locuinţe de serviciu, cu 3, 2 sau 1 cameră, 64 de persoane fiind deja mutate în aceste locuinţe.

În curând, Primăria Capitalei va lansa licitaţia pentru achiziţia altor 323 de apartamente.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati