Primăria Capitalei, un nou demers pentru preluarea terenului pe care ar urma să fie amenajat Parcul Vitan și care nu a fost predat de Sectorul 3

Primăria Capitalei face încă un pas pentru a prelua terenul de 41.910 mp din Calea Vitan nr. 154-158 în vederea amenajării unui parc, după ce Consiliul Local al Sectorului 3 nu a depus diligenţe în vederea predării efective a imobilului, notează Agerpres.

Conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a CGMB, predarea-primirea imobilului „se va face cu sarcini pe bază de proces-verbal încheiat între Consiliul Local al Sectorului 3 şi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti” în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Decizia vine după ce în iunie 2021, Consiliul General al Capitalei a aprobat o hotărâre conform căreia terenul din Calea Vitan nr. 154-158 urma să treacă din administrarea Consiliului Local Sector 3 în cea a Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) în vederea amenajării unui parc.

Consilierul municipal Ana Ciceală (USR), cea care în urmă cu doi ani a iniţiat proiectul privind amenajarea Parcului Vitan, a precizat pentru Agerpres că Primăria Sectorului 3 nu a predat deocamdată terenul, încercând să obţină anularea în instanţă a hotărârii de Consiliu General, dar fără succes.

„Acolo, pe terenul de patru hectare de la ADP Sector 3, sunt multe clădiri, depozite care au fost închiriate şi practic cei care au închiriat şi inclusiv ADP-ul de sector au notat la Cartea funciară aceste contracte. Din punctul de vedere al Primăriei Generale şi al ALPAB, care trebuia să primească terenul încă din 2021, acele contracte sunt nelegale, întrucât Consiliul Local Sector 3, când a primit terenul de la Parc Vitan, a concesionat terenul respectiv către ADP Sector 3, fără aprobarea PMB şi a CGMB. Adică terenul a fost dat în anii ’90 către Consiliul Local Sector 3, însă Consiliul n-a mai cerut aprobarea când l-a dat către ADP; ADP-ul fiind nu administraţie, ci o societate comercială în prezent, un SA. În contractul acela de concesiune nelegal au scris că se dă terenul până în momentul în care nu va mai fi acţionar Sectorul 3 la societatea comercială”, a explicat Ciceală, care este preşedinte al Comisiei de mediu din CGMB.

Ea a menţionat că ALPAB a venit cu ideea elaborării unui nou proiect de hotărâre, conform căruia terenul din Calea Vitan să fie preluat cu sarcini.

„Când Consiliul General a adoptat acea hotărâre în 2021, Primăria Sectorului 3 a încercat anularea ei în instanţă şi nu a reuşit. A pierdut şi pe suspendare, şi pe anulare. În tot cazul, procesele respective nu împiedicau ALPAB să preia terenul, din punctul meu de vedere, cel puţin, (…) dar, pentru că refuză să predea terenul Consiliul Local Sector 3, iar ei (ALPAB) nu pot să facă studiul de fezabilitate pentru noul parc dacă nu au terenul, am fost de acord cu acest proiect”, a spus consilierul municipal USR.

Potrivit Anei Ciceală, în cazul în care CGMB va aproba hotărârea în şedinţa de joi, iar Sectorul 3 va refuza în continuare să predea terenul, ar putea fi necesară intervenţia unui executor judecătoresc.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati