Primăria Capitalei a anunțat sâmbătă că închiriază toalete mobile pe care le va amplasa la evenimentele publice organizate de primărie și instituțiile din subordine, precum și pentru diferite procesiuni religioase.
S-a lansat în SEAP procedura de achiziție pentru servicii de închiriere, amplasare și întreținere a unui număr de 858 toalete ecologice mobile, 85 toalete ecologice mobile pentru persoanele cu dizabilități fizice și 228 lavoare mobile.
Cifrele au fost estimate pe baza necesarului din anii precedenți, în funcție de solicitări și numărul de participanți.
Toaletele vor fi amplasate la evenimente precum ”Târgul de Crăciun București”, manifestațiile dedicate zilei de 1 Decembrie, “Străzi deschise” și alte evenimente a căror durată poate fi cuprinsă între 1 și 60 de zile.
Anunțul din SEAP poate fi consultat accesând următorul link: https://www.e-licitatie.ro/…/c-notice/v2/view/100174966
Operatorii economici interesați pot depune oferte până pe data de 19 februarie 2024.