​Primăria Capitalei vrea să cumpere 250 de tramvaie noi, valoarea investiției fiind peste 830 milioane de euro

Consiliul General al Municipiului București a votat joi studiul de oportunitate ca Primăria Capitalei să cumpere 250 de tramvaie noi în București, în plus față de cele 100 achiziționate de la Astra Arad care vor veni până în 2024.

  • Conform studiului de oportunitate, valoarea investiției este estimată la 836 milioane euro fără TVA, anunță primarul Nicușor Dan.

„Sunt optimist că vom găsi finanțarea din fonduri europene și din împrumuturi”, a scris primarul Nicușor Dan pe pagina de Facebook.

STB are în prezent un parc de 445 de tramvaie, cu o vechime medie de 20 de ani, cele mai vechi fiind în folosință de 48 de ani. Peste 80% din tramvaiele operate de STB au durata de funcționare depășită, potrivit studiului de oportunitate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati