Primăria Capitalei anunţă pe SICAP licitaţie în vederea achiziţionării de adăposturi modulare pentru staţiile de troleibuz şi de autobuz, cu montaj inclus, la o valoare totală estimată de 88.731.440 lei, scrie agenția de presă Agerpres.
Anunţul prevede achiziţia a 500 – 2.000 de bucăţi. Se vor încheia estimativ patru contracte subsecvente, în funcţie de necesităţile autorităţii contractante.
La evaluarea ofertelor, componenta financiară va reprezenta 60%, capabilitatea de montare-demontare (interval maxim prevăzut: 72 de ore) va reprezenta 20%, iar durata perioadei de garanţie (cel puţin 24 de luni) – 20%.
Contractul va avea o durată de patru ani.
Ofertantul trebuie să demonstreze o cifră de afaceri medie anuală pentru ultimii trei ani de minim 30.000.000 lei. De asemenea, va trebui să dovedească faptul că în ultimii cinci ani a furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puţin 9.000.000 lei, fără TVA.