Consiliul General al Capitalei a aprobat luni trei proiecte de hotărâre care vizează instalarea de panouri fotovoltaice pe depourile STB, scrie Agerpres.
Este vorba despre proiecte în valoare totală de aproximativ 19 milioane de lei pentru care PMB va solicita finanţare prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.
Primul proiect constă în realizarea unor centrale electrice fotovoltaice cu puterile instalate de 785,33 kWp. Sistemul fotoelectric va deservi autobazele Ferentari, Floreasca, Obregia şi Depoul Militari. Acestea vor contribui la scăderea cheltuielilor cu energia electrică, dar şi la reducerea emisiilor de CO2. Proiectul are o valoare totală de 5.543.463 lei inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă este de 4.474.402 lei, iar contribuţia solicitantului de 1.783.460 lei.
Sistemul fotoelectric va fi alcătuit dintr-un număr de 1726 module PV, fiecare dintre ele fiind formate din 144 de celule (monocristaline), cu o dimensiune medie de 2094 x 1038 x 35 mm şi o greutate de 23,5 kg.
Al doilea proiect vizează realizarea unor centrale electrice fotovoltaice cu puterile instalate de 808,99 kWp. Sistemul va deservi depourile Alexandria, Bucureştii Noi, Colentina şi Dudeşti. Proiectul are o valoare totală de 6.936.557 lei inclusiv TVA, din care 4.930.670 reprezintă valoarea totală eligibilă, iar 2.005.887 contribuţia solicitantului. Sistemul fotoelectric va fi alcătuit dintr-un număr de 1778 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 144 de celule.
Al treilea proiect se referă la execuţia unei centrale electrice fotovoltaice cu puterile instalate de 860 kWp, care va fi amplasată la Uzina de reparaţii. Proiectul va avea un buget total de 6.843.081 lei inclusiv TVA, din care 4.897119 lei valoarea totală eligibilă, iar 1.945.962 lei contribuţia solicitantului. Sistemul fotoelectric va fi alcătuit din 1890 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 144 de celule.
Potrivit sursei citate, din punct de vedere financiar, se preconizează că investiţiile vor fi recuperate în circa patru ani. Se estimează că proiectele vor fi implementate în circa 12 luni calendaristice după semnarea contractului de execuţie.