Primăria Capitalei vrea să introducă mai multe sensuri unice și benzi pentru STB

Primăria Capitalei vrea să introducă mai multe sensuri unice în București și benzi pentru transportul în comun pentru a rezolva problema traficului aglomerat.

Deocamdată, sunt proiecte pilot care ar urma să schimbe circulația în zona de nord a orașului. Mai mult, autoritățile vor să creeze benzi pentru transportul în comun pe bulevardele mari, astfel că autoturismele vor avea mai puțin spațiu.

Calea Floreasca este foarte aglomerată în fiecare zi. Mașinile sunt parcate pe benzile laterale, așa că autoturismele și autobuzele se înghesuie pe câte o bandă pe sens.

Prima bandă, ocupată acum de mașini, va fi transformata în bandă unică pentru transport în comun. Iar benzile pe care acum se circulă în ambele sensuri vor avea sens unic. Cealaltă bandă ocupată de mașini rămâne pentru parcare ori pistă pentru biciclete. Bucureștenii ar urma să decidă după ce proiectul va fi supus dezbaterii publice.

Cei care vor să circule în sens opus vor folosi strada paralelă cu Floreasca: Radu Beller, care se transformă la rândul ei într-o arteră cu sens unic, mai spune sursa citată.

Unele bulevarde mari vor fi complet reconfigurate

Unele bulevarde mari vor fi complet reconfigurate pentru a lăsa mai mult spațiu transportului în comun. Arterele largi, cu câte 3 benzi pe sens vor fi transformate în 2 benzi pe un sens și 4 pe celălalt. Fiecare sens va avea astfel câte o bandă unică dedicata transportului în comun.

Primele doua bulevarde luate in calcul sunt Calea Dorobanți și Pantelimon.

Pe Calea Dorobanți, aproape de piața Charles de Gaulle autobuzele ar putea intra chiar pe scuarul verde, printre copaci, pe o distanță de numai câțiva metri.

Primăria ia în considerare următoarea variantă. Să creeze un culoar pe acest scuar printre copaci. Arborii nu vor fi tăiați, doar iarba ar urma să fie înlocuită cu asfalt.

Această idee urmează să fie discutată cu specialiștii de la Administrația Străzilor ca să intre în dezbatere publică.

Benzi pentru transportul în comun vor apărea și pe alte bulevarde mari, cum ar fi Magheru, Coposu, Dacia, Calea Griviței și Ion Mihalache.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati