Primăria Comunei Corbeanca va publica, până la 31 august 2026, lista contribuabililor cu obligații restante la bugetul local, potrivit unei dispoziții semnate de primarul comunei.
- Lista va cuprinde situația datoriilor înregistrate la data de 30 iunie 2026 și va fi disponibilă atât pe site-ul instituției, cât și în Monitorul Oficial Local.
Potrivit administrației locale, restanțele la bugetul comunei depășesc în prezent 10 milioane de lei, aproximativ 70% din această sumă fiind reprezentată de datorii ale persoanelor fizice, iar 30% de cele ale firmelor.
Reprezentanții Primăriei precizează că publicarea listei reprezintă o obligație legală, introdusă prin OUG nr. 7/2026, care modifică prevederile Codului de procedură fiscală privind secretul fiscal. Astfel, pot fi publicate numele contribuabililor, localitatea de domiciliu fiscal și valoarea obligațiilor restante, fără a fi dezvăluite alte date cu caracter personal, precum adresa sau CNP-ul.
Cine va apărea pe listă?
Pe listă vor apărea doar contribuabilii care au datorii de peste 1.200 de lei, în cazul persoanelor fizice, și peste 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. Sunt exceptați cei care au eșalonări la plată, obligații suspendate potrivit legii sau societățile aflate în insolvență.
Înainte de publicarea listei, debitorii vizați vor primi notificări scrise, iar cei care achită integral restanțele până la data publicării nu vor fi incluși în evidența făcută publică. De asemenea, contribuabilii care își sting datoriile după publicare vor fi eliminați de pe listă în cel mult 15 zile.
Primăria îi încurajează pe locuitori să își verifice din timp situația fiscală și să achite eventualele restanțe fie la sediul instituției, fie online, prin platforma Ghiseul.ro, pentru a evita penalitățile și includerea pe lista datornicilor.


