NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Primăria Dobroești avertizează asupra riscului de incendii în sezonul rece. Ce verificări trebuie făcute la coșurile de fum și centrale

Primăria Comunei Dobroești le recomandă locuitorilor să verifice coșurile de fum, instalațiile de gaze și centralele termice înainte de folosirea intensă a sistemelor de încălzire. Odată cu scăderea temperaturilor, crește riscul de incendii în locuințe și de intoxicații cu monoxid de carbon.

Potrivit informării, printre cauzele frecvente ale incendiilor din sezonul rece se numără coșurile de fum defecte sau necurățate, amplasarea necorespunzătoare a acestora față de materialele combustibile, defecțiunile instalațiilor de gaze și utilizarea echipamentelor improvizate.

Coșurile de fum trebuie verificate și curățate periodic. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar fisurile sau porțiunile deteriorate pot permite scăparea scânteilor și a gazelor toxice. Primăria recomandă verificarea coșurilor înainte de începerea sezonului rece și curățarea acestora de cel puțin două ori pe an, prin personal specializat și autorizat. În pod, coșurile trebuie tencuite și văruite în alb, pentru ca eventualele fisuri să fie observate mai ușor.

Locuitorii sunt sfătuiți să remedieze defecțiunile constatate, să asigure ventilarea corespunzătoare a încăperilor în care funcționează aparatele de încălzire și să utilizeze numai combustibilul adecvat instalației. De asemenea, sobele și sursele de căldură trebuie ținute la distanță de materialele combustibile. Nu trebuie folosite echipamente sau coșuri deteriorate și nici introduse în sobe materiale care pot provoca arderi necontrolate.

Instalațiile de gaze naturale și echipamentele de încălzire, inclusiv centralele termice și cazanele, necesită verificări și revizii tehnice periodice, efectuate de operatori economici autorizați de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Primăria subliniază că verificările făcute la timp pot reduce riscul de incendiu și de intoxicație cu monoxid de carbon și le recomandă proprietarilor să nu amâne lucrările de întreținere.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati