Primăria Municipiului București continuă măsurile de sprijin pentru cetățeni pe perioada caniculei

Având în vedere Codul portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, anunțat de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), echipe ale DGASMB, Poliției Locale București și Direcției Generale pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului București distribuie apă potabilă bucureștenilor.

Apa este oferită gratuit în puncte-cheie din București: stații STB, intersecții aglomerate, zone pietonale intens circulate.

De pe 27 iunie, de când a început acțiunea, s-au distribuit în total aproximativ 6 tone de apă.

Reamintim că Primăria Capitalei, în parteneriat cu Apa Nova, a amplasat șase instalații moderne de răcorire în următoarele locații:

–        Universitate (în fața Teatrului Național București);

–        Str. Halelor (lângă metrou);

–        Intrarea în Parcul Titan (lângă metrou);

–        În fața magazinului Bucur Obor;

–        Calea Victoriei (în fața Cercului Militar Național);

–        Piața Unirii.

Punctele de răcorire funcționează zilnic, între orele 10:00 și 22:00.

Menționăm că în toate cele șase sectoare ale Capitalei există 113 cișmele care aparțin Apa Nova, unde bucureștenii se pot răcori. 28 dintre acestea sunt în Sectorul 120 în Sectorul 217 în Sectorul 3, 15 în Sectorul 419 în Sectorul 5 și 14 în Sectorul 6.

Cișmelele sunt dotate cu cod QR de identificare care permite accesarea site-ului companiei Apa Nova, unde pot fi vizualizate buletinele de analiză a apei efectuată în mod periodic pe durata sezonului de vară.

Localizarea acestora se poate realiza prin accesarea următorului link:

https://www.apanovabucuresti.ro/informatii-utile/buletine-analiza-cismele.

De asemenea, A.L.P.A.B. are în administrare 29 de cișmele funcționale, amplasate în parcurile Carol I, Circul de Stat, Cişmigiu, Floreasca, Regele Mihai I (Herăstrău), Izvor și Tineretului.

Pentru a face față caniculei, Primăria Municipiului București recomandă tuturor cetățenilor să evite expunerea la soare în orele de vârf, să se hidrateze corespunzător și să utilizeze aceste facilități gratuite.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati