Primăria Sector 4: Se intervine cu aproape 200 de utilaje și peste 500 de angajați pentru deszăpezire

0
120
Aproape 200 de utilaje de deszăpezire şi peste 500 de angajaţi ai operatorului de salubritate şi ai primăriei, gata să intervină pentru deszăpezirea străzilor şi trotuarelor din Sectorul 4.

Având în vedere prognoza meteorologilor emisă pentru Municipiul Bucureşti conform căreia, în zilele următoare, în Capitală sunt aşteptate ninsori însemnate cantitativ, în Sectorul 4 echipajele de deszăpezire au intrat deja în dispozitiv.

Astfel, aproape 200 de utilaje multifuncţionale, dotate corespunzător atât pentru operaţiile de pluguit, cât şi pentru cele de împrăştiere de material antiderapant, de capacitate mare, dar şi utilaje mici, sunt pregătite să acţioneze în orele următoare pentru îndepărtarea zăpezii de pe străzile principale, dar şi de pe cele secundare.

Acestora li se adaugă peste 500 de lucrători ai operatorului de salubritate şi ai primăriei care pot interveni de urgenţă pentru curăţarea trotuarelor, a staţiilor mijloacelor de transport în comun, a refugiilor staţiilor de tramvai precum şi a căilor de acces în spitale şi alte instituţii publice.

Totodată, pentru combaterea poleiului, a fost asigurat un stoc de aproximativ 7.000 de tone de material antiderapant cu inhibitori de coroziune, cu posibilitatea suplimentării cantităţii, dacă situaţia din teren o va impune.

Toate situaţiile dificile referitoare la deszăpezirea străzilor pot fi semnalate la numărul de urgenţă 021.9441.

„Sectorul 4 este în dispozitiv, avem aproape 200 de utilaje pregătite să intervină, 500 de lucrători şi stocuri de material antiderapant, o cantitate de 7.000 de tone pentru această perioadă. Mai mult, vreau să fac un apel către toţi oamenii din Sectorul 4, mai ales către cei aflaţi în nevoie. Persoanele în vârstă sau cele care nu se pot aproviziona pot apela numărul nostru de urgenţă, pentru că în Sectorul 4 nu lăsăm pe nimeni în urmă şi venim de îndată în ajutorul celor care au nevoie de noi. Oricum, încă de la începutul iernii, echipajele Poliţiei Locale efectuează controale pe străzile din sector pentru ca nicio persoană fără adăpost să rămână expusă frigului. Aceşti oameni sunt preluaţi de îndată şi conduşi în centrele noastre de asistenţă socială, unde primesc hrană caldă, haine şi tratament medical, în caz de nevoie”, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.