Primăria Sectorului 1 a demolat statuia din fața Universității „Bioterra”, amplasată ilegal

Primăria Sectorului 1 a demolat statuia din fața Universității „Bioterra”, aceasta fiind amplasată ilegal pe domeniul public, a anunțat primarul Clotilde Armand. Cheltuielile de demolare vor fi suportate de unitatea de învățământ, a completat edilul.

”Știți statuia kitsch amplasată în fața Universității „Bioterra” București? Monumentul înalt de 10 metri pe care stăteau de-a valma lei albi, vulturi cu aripi întinse, personaje feminine aurii, simboluri biblice și filozofice, citate pe bucăți de marmură neagră.

Era o construcție ilegală, intitulată pompos “edificiu de artă și cultură”, a fost ridicată după un controversat parteneriat cu fostul primar PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache. Despre relațiile dintre fondatorii “Bioterra” și PSD, mass-media a scris mai multe articole.

Ce pot să vă spun este că această statuie și terenul împrejmuit cu un gard metalic cu fundație de beton obstrucționa accesul în zonă. Cheltuielile pe care le vom avea cu aceste demolări vor fi suportate de către Universitatea “Bioterra”, care poate solicita revendicarea materialelor rezultate ca urmare a desfiinţării, în termen de 30 de zile de la data depozitării în locaţiile ADP Sector 1”, a anunțat Clotilde Armand.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati