Primăria Sectorului 1 anunță că a finalizat alte 4 intersecții supraînălțate. Este vorba despre lucrările de supraînălțare la intersecția străzilor Aurel Băeșu cu Ardealului, Panciu cu Ardealului, Măicănești cu Panciu și Măicănești cu Aurel Băeșu.
Potrivit sursei citate, în acest moment, echipele ADP efectuează lucrări de supraînălțare în alte 9 de locații.
”Șantierele sunt în diverse faze, unele intersecții sunt deja finalizate, dar urmează să fie marcate (semnalizare rutieră orizontală și verticală), iar în alte cazuri se fac lucrări de adaptare a trotuarelor, sunt amplasate guri de scurgere care să preia apele pluviale în lungul străzii, sunt ridicate căminele existente la cota amenajată a părții carosabile supraînălțate sau se montează stâlpii de protecție de delimitare a accesului pietonal între trotuar și partea carosabilă”, arată instituția.
Autoritatea locală precizează că trecerile de pietoni supraînălțate au potenţialul de a creşte considerabil siguranţa pietonilor.
În plus, caracterul permanent al trecerilor de pietoni supraînălţate va genera şi o schimbare de conduită în trafic, sporind atenţia şoferilor cu precădere pe segmentele de carosabil aflate în proximitatea instituţiilor de învăţământ.