Primăria Sectorului 1 a virat Spitalului Floreasca 2,8 milioane lei pentru plata facturilor la utilităţi

0
132
spitalul floreasca

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat, vineri, că 2,8 milioane lei au fost virate Spitalului Floreasca pentru plata în integralitate a facturilor de utilităţi, întreţinere şi pentru funcţionare.

„Vorbim de cheltuieli pentru iluminat, încălzire, apă, deşeuri, aer condiţionat, telecomunicaţii, dar şi pentru plata unor servicii de întreţinere şi piese de schimb pentru echipamentele medicale. În acest moment, toate resursele financiare ale spitalului sunt direcţionate pentru pregătirile pentru valul 4 al pandemiei de COVID-19, pentru achiziţia de medicamente şi materiale sanitare şi realizarea unor stocuri de rezervă”, a scris Armand, pe Facebook.

Potrivit primarului, în Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în primele şase luni ale anului, au fost internaţi 9.490 de pacienţi, dintre care 813 infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

„Este un moment dificil pentru toată lumea şi, mai ales acum, spitalele din Sectorul 1 trebuie să ofere servicii de calitate şi să funcţioneze în cele mai bune condiţii. Aşa cum am mai spus, investiţiile în funcţionarea spitalelor sunt prioritare pentru mine şi echipa mea, iar managerii acestora vor avea uşa deschisă la Primăria Sectorului 1 pentru a-i sprijini în rezolvarea problemelor”, a completat Clotilde Armand.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.