Primăria Sectorului 1 achită datoriile lăsate de fosta administrație

Prioritatea administrației locale a Sectorului 1 o reprezintă rezolvarea problemelor grave privind salubritatea, cu respectarea deciziilor instanțelor și aplicarea legii, dar și cu implementarea unor măsuri clare pentru a evita repetarea acestor situații în viitor. Scopul final este asigurarea curățeniei în sector și intrarea în legalitate a administrației publice.

În acest scop, în ședința de luni, Consiliul Local va analiza și vota un pachet de măsuri care are rolul de a reorganiza activitatea de salubrizare, foarte importantă pentru orice comunitate, pentru sănătatea populației și nivelul de trai.

Primăria Sectorului 1 plătește acum datoriile acumulate în anii anteriori

În mandatul 2020-2024, s-a adunat o datorie a administrației locale a Sectorului 1 către compania de salubritate Romprest în valoare totală de 134 milioane de lei. Din această sumă, Administrația a achitat, sub conducerea fostei primărițe, Clotilde Armand, 60 milioane de lei.

Pentru restul de 73 milioane de lei, administrația locală și compania Romprest au apelat la instanță pentru mediere. Astfel, există mai multe hotărâri judecătorești care obligă Primăria să achite această sumă operatorului de salubritate. Ultima decizie a instanțelor, sosită chiar astăzi, crește această sumă cu încă 6 milioane de lei.

La această datorie se adaugă penalități de întârziere pentru neplată (din 2021-2022) în valoare de 100 milioane de lei, penalități pe care Primăria Sectorului 1 este obligată să le plătească, conform legii.

Achitarea acestor sume, obligatorie prin decizia instanței, îngreunează foarte mult bugetul local. Pentru a evita blocajul administrativ și paralizarea activităților esențiale ale Primăriei, în ședința Consiliului Local din 21 iulie 2025 se va propune eșalonarea plății acestei datorii de 79 milioane de lei către Romprest.

‘Respectarea legii și a deciziilor instanțelor nu reprezintă lucruri negociabile pentru mine și pentru administrația Sectorului 1. Este regretabil faptul că trebuie să plătim datorii făcute de alții în dispreț față de viața și sănătatea cetățenilor, dar și față de banii acestora. Dar nu este ceva opțional. Singurul lucru pe care îl putem face este să respectăm legea și să ne asigurăm că serviciile oferite de administrație de aici înainte vor fi cele corecte pentru oamenii din Sectorul 1’, a declarat George Tuță, primarul Sectorului 1.

Primăria ia măsuri concrete pentru eficientizarea serviciului de salubrizare

Administrația actuală nu se limitează la stingerea datoriilor vechi. Se lucrează activ la reformarea sistemului de salubrizare, astfel încât Sectorul 1 să fie curat, iar cheltuielile publice să fie eficientizate, justificate și transparente.

De la începutul anului, a fost realizată o analiză completă a prestației operatorului de salubritate, a fost introdus un sistem de control asupra serviciului prestat și s-a cerut eficientizarea activităților și eliminarea risipei. Rezultat concret: au fost obținute economii de 15 milioane de lei din bugetul local, prin controlul aplicat asupra serviciilor prestate (nu s-au mai plătit lucrări care nu se efectuau).

Mai mult, pentru o mai bună gestionare a banilor cetățenilor s-a constatat că se impune schimbarea modelului de colaborare pentru salubrizarea sectorului: reguli noi, tarife corecte și transparență.

Astfel, în ședința de Consiliu Local de luni, 21 iulie 2025, vor fi dezbătute și supuse aprobării măsuri esențiale pentru reorganizarea serviciului de salubrizare, printre care:

* Regulamentul de organizare și funcționare al serviciului public de salubrizare;

* Programul local de acțiuni pentru curățenia Sectorului 1;

* Eliminarea tarifului de staționare/așteptare și ajustarea tarifelor în funcție de activitatea reală;

* Aprobarea noilor suprafețe măsurate (carosabil și trotuare), în baza cărora se facturează serviciile;

* Actualizarea programului de prestație, astfel încât activitatea operatorului să fie monitorizată, eficientă și predictibilă;

* Acordul de plată eșalonată pentru stingerea creanțelor contractuale, cu respectarea obligațiilor legale și fără periclitarea investițiilor publice.

‘În ultimele luni am lucrat intens la recalibrarea serviciilor de salubritate pe principiile pe care eu le consider cele mai importante: eficientizarea cheltuielilor și obținerea celui mai bun randament cu resursele existente. Și asta sper că se va resimți în întreg sectorul în următoarele luni și vom putea în final să reintrăm în normalitatea pe care oamenii o merită și o așteaptă de la noi. Curățenia în Sectorul 1 trebuie să însemne și curățenie în modul de cheltuire a banului public’, este mesajul primarului Sectorului 1, George Tuță.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati