Primăria Sectorului 1, apel la solidaritate: „Ajută-ne să identificăm persoanele vârstnice care au nevoie de ajutorul nostru!”

Primăria Sectorului 1 a făcut un apel la solidaritate pentru identificarea persoanele vârstnice care au nevoie de ajutor.

În această perioadă critică, părinţii şi bunicii noştri trebuie sprijiniţi şi ajutaţi să rămână în casă. Pentru că ei sunt cei mai vulnerabili, este nevoie de un efort comun al întregii comunităţi, fie că vorbim despre autorităţi locale sau cetăţeni, pentru a câştiga lupta cu acest inamic nevăzut care este Coronavirusul”, a precizat un comunicat de presă.

În Sectorul 1 există aproximativ 55.000 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, a precizat Primăria.

Prin eforturi proprii, am reuşit să identificăm 30.000 de vârstnici din care 4.000 au acceptat ajutorul nostru constând în pachete cu alimente de bază. Din păcate, nu am reuşit să intrăm în contact cu restul de 25.000 de persoane vârstnice care ar putea avea, la rândul lor, nevoie de ajutor. Iată de ce facem apel la solidaritatea voastră – tineri şi adulţi din Sectorul 1 – care aţi putea să ne sprijiniţi în demersul nostru de identificare a persoanelor în vârstă. Fie că transmiteţi mesajul nostru către persoanele vârstnice, fie că ne transmiteţi nouă datele acestora, în ambele variante implicarea voastră este deosebit de importantă. Ne puteţi contacta la numerele de telefon: 031.433.76.77, 0784.575.524 şi 0769.420.216 în fiecare zi de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, sau ne puteţi scrie la adresa de e-mail voluntari@mediusectorul1.ro”, a precizat sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati