Primăria Sectorului 1 cere un teren de la BNR pentru amenajarea Promenadei Verzi

Primăria Sectorului 1 continuă demersurile pentru amenajarea Promenadei Verzi, un spațiu cultural, sportiv, de agrement și de recreere prin care vom realiza revoluția transportului durabil în această zonă administrativă.

În acest sens, consilierii locali ai Sectorului 1 au aprobat în ședința de astăzi, 20 mai 2021, un proiect de hotărâre prin care solicită Consiliului General al Municipiului București să ceară Guvernului României trecerea din domeniul public al statului și administrarea Băncii Naționale a României în domeniul public al Municipiului București și administrarea Consiliului Local Sector 1 a imobilului-teren situat în Șoseaua Străulești nr. 60 B.

Preluarea acestui imobil în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 are drept scop realizarea lucrărilor de investiții în vederea modernizării, reabilitării și prelungirii Aleii Tripoli și asigurării continuității traseului Promenadei Verzi.

„Promenada Verde va fi pentru bicicliști și pentru oameni care își doresc un spațiu de recreere și relaxare, fără mașini, fără poluare și departe de zgomotul orașului. Promenada Verde va fi un exemplu de integrare a unei resurse naturale în mediul urban și de folosire a ei pentru a crea obiceiuri de abordare ecologică în transport. Sau, altfel spus, revoluția transportului durabil în Sectorul 1”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Ca urmare a consultării informațiilor din extrasul de carte funciară de informare, Primăria Sectorului 1 a constatat că imobilul figurează înscris cu două categorii de folosință, respectiv drum și curți construcții. Acest imobil include calea de acces care în prezent este cunoscută sub denumirea Aleea Tripoli și care, pe latura sa estică, se învecinează cu Lacul Băneasa, iar o parte din acesta obstrucționează continuitatea traseului Promenadei Verzi.

Imobilul situat în Șoseuaua Străulești nr. 60B figurează înregistrat în inventarul domeniului public al statului fiind în administrarea Băncii Naționale a României. Conform adresei nr. XXI/3/793/30.03.2021, BNR ne-a comunicat faptul că, prin Consiliul de Administrație, a inițiat demersuri către Ministerul Finanțelor în vederea renunțării la dreptul de administrare asupra acestui imobil teren, acțiunea de predare fiind în derulare.

Promenada Verde, o zonă cu aer curat, fără mașini și fără poluare

Sectorul 1 este beneficiarul unei salbe de lacuri formată din Lacul Băneasa, Grivița, Străulești, Herăstrău și Floreasca, care, dacă sunt exploatate corect, pot asigura multiple beneficii calității vieții locuitorilor acestei zone administrative. De aceea, primarul Clotilde Armand și-a propus amenajarea în Sectorul 1 a Promenadei Verzi o zonă cu aer curat, fără mașini și fără poluare.

Până la sfârșitul acestui mandat, primarul Sectorului 1 și-a propus finalizarea tuturor celor 25 de kilometri, cât are în total proiectul, reprezentând întinderea malurilor a trei lacuri aflate pe teritoriul Sectorului 1. Proiectul prevede amenajarea de alei pentru plimbare și jogging, spații pentru sporturi de recreere, pontoane, iluminat nocturn, spațiu expozițional etc. Va fi un spațiu cultural, sportiv, de agrement și de recreere care va contribui la creșterea calității vieții locuitorilor Sectorului 1 și nu numai.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati