Primăria Sectorului 1 dă startul Bugetării Participative pentru proiecte ce vizează dezvoltarea comunității

Primăria Sectorului 1 dă startul programului de Bugetare Participativă – ediția 2022. Astfel, în perioada 1 iulie – 31 august 2022, orice persoană care îndeplinește condițiile precizate mai sus poate depune un proiect esențial pentru comunitate. Dacă în urma votului cetățenilor acesta va fi declarat câștigător, Primăria Sectorului 1 îl va finanța și implementa.

Bugetul maxim pentru fiecare proiect este de 500.000 de lei

Potrivit Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr.60/13.04.2022 a fost aprobată alocarea, începând cu exercițiul bugetar al anului 2022, a sumei de 5 milioane lei pentru finanțarea proiectelor propuse de cetățeni în  cadrul procesului de bugetare participativă. Suma maximă alocată pentru fiecare proiect selectat este de 500.000 de lei, inclusiv TVA.

Domeniile în care poți depune proiecte

Pentru a fi finanțate, proiectele trebuie să se încadreze într-unul dintre următoarele domenii: infrastructură stradală – alei, trotuare, scuaruri, zone pietonale etc -, amenajare spații verzi și locuri de joacă, mobilitate, transport alternativ, accesibilitate și siguranța circulației pe străzile din administrarea Consiliului Local Sector 1, educație, sănătate, solidaritate și coeziune socială, cultură, sport, protecția mediului/protecția animalelor, smart city/digitalizare.
În cazul în care propunerea poate fi încadrată în mai multe domenii, deponentul va opta pentru domeniul pe care îl consideră cel mai relevant.

Cum poți depune proiectele?

Fiecare cetățean al Sectorului 1 eligibil poate formula o singură propunere de proiect pentru fiecare dintre domeniile amintite mai sus. Proiectele pot fi depuse în perioada 1 iulie – 31 august 2022 atât online pe platforma de bugetare participativă (care va fi lansată în curând) cât și offline, în format tipărit, la Registratura Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banul Manta nr. 9.

În momentul în care platforma de bugetare participativă va fi gata, vom informa comunitatea locală a Sectorului 1 prin toate mijloacele de comunicare și vom detalia instrucțiunile de utilizare a acestei platforme.

Cetățenii care doresc să depună proiecte în format tipărit, vor putea să ridice formularele de depunere a proiectelor de la Registratura Primăriei Sectorului 1.
Pentru depunerea unui proiect, vor fi completate informațiile cuprinse în Fișa de Proiect, care reprezintă Anexa numărul 2 la Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr.60/13.04.2022 disponibilă pe site-ul instituției noastre: www.primariasector1.ro.

Criteriile de eligibilitate ale proiectelor

Pentru a fi validate în cadrul procesului de bugetare participativă, obiectul proiectelor trebuie să fie în competența și atribuțiile Primăriei Sectorului 1, să nu contravină reglementărilor Regulamentului privind modul de derulare a procesului de bugetare participativă din Sectorul 1 (Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr.60/13.04.2022) sau a altor prevederi legale și să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:

– Să fie de interes public local și să nu realizeze activități cu scop comercial, publicitar, de natură politică sau etnică;
– Să nu fie contrare sau incompatibile cu planurile sau proiectele Primăriei Sectorului 1 aflate în derulare;
– Să nu genereze cheltuieli de funcționare disproporționate în raport cu valoarea inițială a proiectului (întreținere, plata unor drepturi de autor etc.);
–  Să respecte fișa de proiect;
–  Să se refere doar la investiții, acțiuni sau activități care se derulează pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1 al Municipiului București și care intră în aria de competență a Primăriei Sectorului 1;
–  Să se încadreze în bugetul maxim alocat unui proiect;
– Să se încadreze într-unul dintre domeniile prevăzute de Regulamentul privind modul de derulare a procesului de bugetare participativă din Sectorul 1 și care au fost precizate și mai sus.

Cine evaluează care proiecte sunt eligibile?

Evaluarea proiectelor se va face de către Comisia de evaluare și monitorizare a proiectelor care va fi constituită în acest scop prin dispoziția Primarului Sectorului 1. Comisia de evaluare și monitorizare a proiectelor va fi formată din reprezentanți ai aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 1, ai subordonatelor Consiliului Local a1 Sectorului 1 și din cel puțin 3 reprezentanți ai societății civile numiți prin Dispoziție de Primar.

Selectarea reprezentanților din partea societății civile se va face în mod transparent, în urma unui apel public ce va fi promovat pe website-ul Primăriei Sectorului 1, în secțiuni vizibile, și pe canalele de socializare ale instituției.

Proiectele câștigătoare, stabilite prin votul tău!

Toate proiectele care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, vor fi afișate în mod transparent pe platforma de bugetare participativă. Cetățenii Sectorului 1 vor stabili, în mod democratic, prin două runde de vot, proiectele cele mai bune pentru comunitate, care urmează a fi finanțate și implementate de către Primăria Sectorului 1.

Mai multe amănunte referitoare la programul de bugetare participativă din Sectorul 1, ediția 2022, și la calendarul de desfășurare al acestuia puteți afla consultând următorul link: https://www.primariasector1.ro/download/hotarari-consiliu/2022/60.2022_Anonimizat.pdf

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati