Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Asociația pentru Respectarea Tradițiilor, Inițiativa și Sprijinirea Tinerilor, organizează marți, 15 aprilie, ateliere creative dedicate sărbătorii Paștelui, adresate copiilor din Sectorul 1.
- Evenimentul se va desfășura între orele 12:00 și 16:00, în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1.
Scopul acestor ateliere este de a le oferi celor mici o experiență educativă și distractivă, în spiritul tradițiilor românești. Activitățile sunt gratuite, iar înscrierea se face printr-un e-mail trimis de părinți la adresa oana.selmerean@primarias1.ro, menționând numele și vârsta copilului.
Ce activități sunt pregătite pentru copii?
1. Atelier de încondeiat ouă
Copiii vor învăța tehnici tradiționale de decorare a ouălor, sub îndrumarea meșterilor populari, folosind chișițe, ceară naturală și pigmenți obținuți din surse naturale. Vor descoperi simbolurile și motivele specifice diverselor zone ale țării.
2. Atelier de pictură pascală
Sub ghidajul artiștilor plastici, participanții vor picta icoane pe lemn sau sticlă, învățând despre semnificația culorilor și a simbolurilor în arta religioasă românească.
3. Atelier de decorațiuni pascale
Copiii vor confecționa ornamente de Paște – coronițe, iepurași, coșulețe – din materiale naturale și reciclabile, învățând despre simbolurile pascale și importanța păstrării tradițiilor.
Fiecare participant va pleca acasă cu propriile creații.
Organizatorii îi încurajează pe părinți să își înscrie copiii cât mai curând, locurile fiind limitate. Este o oportunitate perfectă de a petrece o zi de primăvară într-un mod creativ și de a aduce tradiția mai aproape de noile generații.