Primăria Sectorului 1 le-a pus gând rău celor care construiesc ilegal

Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, a demarat o amplă acțiune de identificare a construcțiilor ilegale și de sancționare a celor care nu respectă disciplina în construcții.

În primele două luni ale acestui an, polițiștii locali au aplicat 63 de sancțiuni în valoare totală de 610.500 de lei persoanelor care încalcă prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, în cuantum de peste opt ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.

Este vorba în principal despre aplicarea de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor autorizației de construire, pentru execuție lucrări de construire fără a deține autorizație, extindere imobile existente fără autorizație, lucrări de recompartimentări interioare-apartamente etc. Menționăm faptul că în cursul lunii februarie 2021, polițiștii locali au acționat împreună cu Secția 2 Poliție și Inspectoratul Teritorial de Muncă în vederea verificării respectării legislației în construcții.

Spre comparație, în primele două luni ale anului trecut, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991, polițiștii locali din Sectorul 1 au aplicat 32 de sancțiuni în cuantum total de 71.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati