Primăria Sectorului 2 a încasat deja taxe şi impozite de la aproape 34.000 de contribuabili. Care sunt toate modalitățile de plată!

Primăria Sectorului 2 a încasat deja taxe şi impozite de la aproape 34.000 de contribuabili, în primele zile ale anului 2025, prin Direcţia Generală Venituri Buget Local Sector 2.

Până pe 8 ianuarie 2025, în prima parte a zilei, şi-au achitat sumele datorate 33.604 persoane fizice şi 189 persoane juridice. Astfel, încasările Direcţiei Generale Venituri Buget Local Sector 2 (DGVBL Sector 2) au depăşit 5,4 milioane de lei.

Cele mai multe persoane au preferat să plătească la oficiile poştale, unde s-au înregistrat 23.589 de plăţi. Din punct de vedere valoric însă, cele mai mari încasări s-a făcut prin platforma Ghişeul.ro, respectiv peste 3,1 milioane de lei.

Primăria Sectorului 2 pune la dispoziţie metode alternative de plată a taxelor şi impozitelor, fizic sau online, în funcţie de preferinţe:

1. Plata în numerar prin cele 83 de ghişee informatizate ale oficiilor poştale de pe raza Municipiului Bucureşti 

2. Plata online cu card bancar, prin Sistemul Naţional Electronic de Plăţi la adresa www.ghiseul.ro 

3. Plata prin intermediul staţiilor Selfpay, amplasate în Bucureşti şi Ilfov

Plata se realizează prin scanarea deciziei de impunere sau prin completarea C.N.P.-ului contribuabilului. Nu se încasează comision. Lista cu staţiile de plată o găsiţi aici: https://www.selfpay.ro/localizare/.

4. Plata prin mandat poştal 

5. Plata prin intermediul serviciului Westaco Express implementat în staţiile de benzină O.M.V. din toată ţara – Se poate plăti cu numerar în baza actului de identitate.

6. Plata prin bănci cu ordin de plată utilizând sistemele electronice de plăţi ale acestora (internet banking, home banking etc.)

Ordinul de plată trebuie să conțină următoarele date:

· Beneficiar: Direcţia Generală Venituri Buget Local Sector 2

· Cod de identificare fiscală beneficiar: 13811802

· Banca: Trezoreria S2

· Cont IBAN aferent impozitului/taxei achitate: conturi IBAN – Persoane Fizice sau conturi IBAN Persoane Juridice

· La detalii plată: minim CNP/CUI şi nume/denumire aferente contribuabilului pentru care se face plata.

7. Plata online, cu card bancar, prin sistemul propriu de plăţi electronice pe site-ul DGVBL Sector 2, secţiunea Platforma digitală” https://www.impozitelocale2.ro/Plata2/auth/login

8. Plata cu card bancar prin POS la sediul DGVBL Sector 2 din Şos. Morarilor nr. 6

Program de lucru cu publicul:

Luni: 08:30 – 16:30

Marţi: 08:30 – 18:30

Miercuri: 08:30 – 16:30

Joi: 08:30 – 16:30

Vineri: 08:30 – 14:30

”Reamintim că cei care îşi plătesc integral impozitele locale pe clădiri, terenuri şi autoturisme, până pe 31 martie 2025, beneficiază de 10% reducere.”, transmite Primăria Sectorului 2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati