Primăria Sectorului 2 a început reamenajarea integrală a Șoselei Fundeni, prin care se refac zona pietonală, trotuarele, spațiile verzi și asfaltul.
- Costul lucrărilor este estimat la 15 milioane de lei, iar autoritatea locală asigură fondurile necesare, a anunțat edilul Rareș Hopincă.
El a scris, vineri, pe Facebook, că intervențiile erau necesare și că erau așteptate de mult timp. Primarul a punctat că noile trotuare vor fi mai sigure și accesibilizate, iar, în același timp, spațiul verde va fi reintrodus acolo unde a dispărut în ultimii ani, pentru a crea un mediu mai plăcut și mai sănătos.

- Rareș Hopincă a menționat că, până la finalul acestei luni, autoritatea locală estimează finalizarea lucrărilor la zona pietonală, urmând ca imediat după aceea, în funcție de vreme, să înceapă asfaltarea șoselei.
Rareș Hopincă a precizat că, deși bulevardul este în administrarea Primăriei Generale, prin acordul de asociere cu Administrația Străzilor a solicitat demararea lucrărilor, pentru că era ‘extrem de degradat’ și nu a mai fost reabilitat de foarte mult timp.
”Lucrările pot crea disconfort pe moment, însă rezultatul final va face zona mai prietenoasă și mai bine organizată”, a adăugat primarul Sectorului 2.


