Primăria Sectorului 2 a primit colindători

 Astăzi, angajații din Capitală au fost colindați de elevii a două şcoli din Sectorul 2: Şcoala Gimnazială de Arte nr. 4 şi Şcoala Generala nr. 30 „Grigorie Ghica Voievod”, anunță Primăria Sectorului 2.
„Elevii Şcolii de Arte nr. 4 ne-au impresionat cu talentul lor muzical, reuşind să readucă în Aula Primăriei magia şi emoţia sărbătorilor de iarnă.
Copiii au susținut un scurt concert instrumental de colinde şi ne-au uimit cu aptitudinele lor muzicale. Cei mici au cântat la pian, vioară, flaut, violoncel, clarinet, chitară şi nai.
Şi elevii Şcolii Generale nr. 30 Grigorie Ghica Voievod au umplut Aula Primăriei cu bucuria, energia şi voioşia lor. Micuţii au încântat publicul cu colinde româneşti, dar şi cu poezii specifice sărbătorilor de iarnă.
 La sfârşit, efortul tuturor copiilor a fost răsplătit cu generozitate de Moş Crăciun.
Vă mulţumim pentru momentele de neuitat şi vă aşteptăm cu drag şi anul viitor.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati