Primăria Sectorului 2 alocă 3 milioane de lei pentru casarea mașinilor uzate.

Primăria Sectorului 2 promite că eliberează spațiul public și trotuarele de rable și spune că alocă 3 milioane de lei pentru casarea mașinilor uzate.

Am decis să participăm la programul privind casarea autovehiculelor uzate, cunoscut și sub denumirea de ”Programul Rabla local”, iar până la publicarea normelor am acționat proactiv și am alocat suma de 3 milioane de lei din bugetul local, pentru desfășurarea sa. 

Obiectivul acestui program este finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru Mediu și bugetul autorităților locale, prin acordarea unui voucher în valoare de 3000 de lei pentru fiecare autovehicul uzat cu o vechime egală sau mai mare de 15 ani, în schimbul predării acestuia spre casare. 

E momentul să facem un pas înainte către eliberarea și ordonarea spațiului public prin eliminarea vehiculelor vechi, uzate, care sunt de multe ori abandonate pe domeniul public, blocând fie trotuare, fie locuri de parcare sau o bandă de circulație. De asemenea, putem retrage din circulație mașinile cu norma de poluare 3 și/sau inferioare și să regenerăm parcul auto pe parcursul următorilor ani.

Nu în ultimul rând, beneficiul va fi pentru sănătatea noastră, a tuturor – reducând sursele de poluare, crește calitatea aerului”, a transmis Primăria Sector 2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati