Primăria Sectorului 2 atrage atenția că este esențial să luăm măsuri pentru a preveni incendiile de vegetație

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a lansat campania „STOP! Incendiilor de Vegetație”, pentru a preveni și combate incendiile de vegetație, un pericol major pentru mediul înconjurător, sănătatea oamenilor și bunurile acestora.

  • Incendiile de vegetație pot distruge habitate naturale, polua aerul și pune în pericol comunitatea, avertizează Primăria Sectorului 2.

În acest sens, autoritățile atrag atenția asupra unor măsuri esențiale de prevenire a acestora:

  • Este interzisă aruncarea la întâmplare a țigărilor, chibriturilor sau a altor obiecte aprinse.
  • Arderea nesupravegheată a tufărișurilor, stufului sau vegetației ierboase, în special pe timp de vânt puternic, este interzisă.
  • Arderea resturilor vegetale sau a altor materiale combustibile fără permis de lucru cu foc este o contravenție și se sancționează cu amenzi de la 1.000 la 2.500 lei.

De asemenea, autoritățile recomandă ca, în cazul observării unui incendiu, să se sune imediat la 112 pentru a permite intervenția rapidă și pentru a limita extinderea focului, salvând astfel vieți și bunuri.

Pentru informații suplimentare despre cum să reacționați în caz de urgență, cetățenii sunt încurajați să acceseze platforma națională https://fiipregatit.ro/.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati