Primăria Sectorului 2: Chiar dacă e ziua păcălelilor, tramvaiul 21 și-a reluat circulația de azi – VIDEO

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunță că s-au încheiat la termen lucrările pentru montarea tablierului (grinzilor care formează sistemul de rezistență al podului metalic pe care circulă tramvaiul 21).

„Chiar dacă e ziua păcălelilor: tramvaiul 21 și-a reluat, de azi, circulația. Lucrările la montarea tablierului s-au finalizat în grafic, și asta a permis reluarea traficului STB”, a anunțat Radu Mihaiu.

Acesta a precizat că săptămâna aceasta a senat plata pentru una dintre facturile finale pentru tablier și că firma italiană și-a făcut treaba. Mai urmează însă și alte lucrăi.

„Mai avem treabă după montarea tablierului: montarea pre-dalelor, în circa 1 lună, apoi suprabetonarea lor, (cu perioadă de uscare de minim 28 de zile pe normativ), apoi stratul de asfalt și montarea accesoriilor (iluminat, stâlpi de protecție șamd). La final de august vom circula pe pasaj.Felicitări TCM pentru că scoate la capăt acest șantier dificil”, a transmis Radu Mihaiu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati