Primăria Sectorului 2 iniţiază concursuri de idei pentru revitalizarea unor spaţii publice din patru cartiere, a informat, vineri, edilul Radu Mihaiu.
El a scris, pe Facebook, că proiectele-pilot de revitalizare a spaţiului public se referă la următoarele zone: Intrarea Ion Voicu – 1.000 mp, Aleea Avrig – 4.900 mp, spaţiile dintre blocurile cuprinse între Strada Maşina de Pâine şi Şoseaua Colentina – 39.000 mp, Strada Renului – 4.500 mp.
„Capitala, dar mai ales Sectorul 2, a rămas cu foarte puţin spaţiu public disponibil. După zeci de ani de retrocedări cu dedicaţie şi o densificare urbană galopantă şi haotică, azi suntem obligaţi să găsim soluţii inovative care să acopere nevoile stringente: spaţiu verde, locuri de recreere, parcări, etc. Drept urmare e important ca fiecare metru pătrat să fie exploatat la maxim. Să îmbinăm utilul cu plăcutul. Şi să arate bine. La Sectorul 2 schimbăm modul de lucru. Iniţiem concursuri de idei pentru amenajarea acestor spaţii„, a explicat Mihaiu.
Potrivit primarului, sunt aşteptate proiecte de la toţi specialiştii de profil: arhitecţi, urbanişti, peisagişti, care vor fi analizate de un juriu extern.
Primăria Sectorului 2 va organiza consultări publice privind aceste propuneri. „În primăvară, proiectele câştigătoare devin realitate”, a transmis Radu Mihaiu.