Primăria Sectorului 2 lansează înscrierea în programul de reabilitare termică a blocurilor

Primăria Sectorului 2 lansează cea de-a cincea etapă de înscrieri pentru reabilitarea termică a blocurilor prin „Programul local multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe”.

Până pe 30 iunie 2023, Asociaţiile de Proprietari din Sectorul 2, care nu au depus niciun dosar de înscriere până în prezent, sunt invitate să se înscrie în acest nou program.

„Am ţinut cont de criza sistemului de termoficare din Bucureşti, dar şi de cea energetică la nivel mondial. Tocmai de aceea, în 2022 Sectorul 2 a avut cele mai multe blocuri reabilitate din Bucureşti. Am investit 300 de milioane de lei, ce s-au reflectat în 176 de şantiere deschise şi 106 blocuri finalizate. Şi în 2023 investim 250 de milioane lei pentru finalizarea celor 77 de blocuri rămase de anul trecut, dar deschidem şi 57 de şantiere noi. Cum vorbim de confortul oamenilor, dar şi de reducerea consumului de energie şi, evident, a costurilor cu încălzirea, vrem să păstrăm acest ritm accelerat. Drept urmare, lansăm acest al 5-lea Program pentru că nu ne rezumăm doar la blocurile înscrise până în 2017. Dacă până în prezent avem 1.500 de blocuri reabilitate în sector, obiectivul nostru este să le eficientizăm energetic pe toate”, declară Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.

Condiţii de eligibilitate

În ceea ce priveşte condiţiile de eligibilitate, doar Asociaţiile de Proprietari se pot înscrie în acest program de reabilitare termică, conform OUG 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. Totodată, pot fi reabilitate termic doar blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate până la 31 decembrie 2005.

Cum se fac înscrierile în programul de reabilitare termică a blocurilor

Pentru a se înscrie în program, Asociaţiile de Proprietari trebuie să transmită Primăriei Sectorului 2, către Serviciul Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari, următoarele documente:

* Cererea de înscriere;

* Hotărârea de înscriere în program – adoptată în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor din condominiu;

* Contractul de mandat semnat de Preşedintele Asociaţiei, prin care Asociaţia mandatează Primăria Sectorului 2 pentru a stabili măsurile şi acţiunile conform OUG 18/2009;

* Lista proprietarilor din imobil şi destinaţia spaţiilor din clădire;

* Fişa de identificare a Asociaţiei/blocului completată.

Programul local de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuit se realizează în principal lucrări de izolare termică a pereţilor exteriori ai blocului, inclusiv închiderea balcoanelor, precum şi lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire şi a sistemului de furnizare a apei calde.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati