Festivalul instalaţiilor de lumină Lights On revine iarna aceasta în Sectorul 2 din Capitală.
- În perioada 9-18 decembrie, bucureştenii vor putea admira nouă opere de artă
luminoase, semnate de artiști din Polonia, Marea Britanie, Franța, Olanda și România.
Lucrările vor fi expuse începând de vineri, ora 17, în mai multe zone din Sectorul 2,
precum parcurile Ioanid, Grădina Icoanei, Păsărari, Morarilor, dar și în curțile Centrului
Cultural UNESCO Mihai Eminescu și Universității Tehnice de Construcții București.
“Lights On a fost o bucurie pentru bucureșteni în 2021 și sunt convins ca va fi o bucurie și în 2022. Luminile lunii decembrie pot fi mai mult decât doar luminițe pe bulevarde, pot fi lucrări de artă ale unor artiști extraordinar de talentați. Sunt bucuros că bucureștenii pot vedea astfel de lucrări în Sectorul 2”, a declarat Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.
Exemple de lucrări expuse
În premieră, iarna aceasta va ajunge în Bucureşti celebra instalație Museum of the Moon,
o replică luminoasă a Lunii, creaţie semnată de artistul britanic Luke Jerram. Această
lucrare va fi expusă timp de 10 zile în Parcul Ioanid.
De neratat este şi celebra instalație MI-E DOR DE TINE, creație a fondatorului Lights
On Romania, Andi Daiszler. În trecut, această lucrare a fost expusă în oraşe precum
Londra sau Washington D.C. şi a fost foarte apreciată de românii din Diaspora.
În parcul Morarilor, atmosfera de sărbătoare va fi însufleţită de lucrarea sculpturală şi
textuală Stringed, care îmbracă forma unor cuvintele luminoase ce par să plutească în
aer fără efort.
Lucrarea semnată de artistul Gijs van Bon este impresionantă mai ales prin dimensiunea
sa, de 20 de metri lungime.
Lucrarea Diva, semnată de artistul francez Thomas Voillaume, care întruchipează o
siluetă umană cu o înălţime de 3.5 metri, va atrage privirile publicului în curtea
Universității Tehnice de Construcții din București. Vizitatorii vor fi ghidați de un traseu
creat din led-uri albastre către interiorul Universității, unde vor descoperi creația artistului
român Daniel Popescu intitulată Invisible – un tunel creat din 56.000 de oglinzi, ce oferă
o experiență personală memorabilă.
Totodată, Balloomi, instalația realizată din 85 de baloane cu LED-uri pe interior și Aqua
Olimpia vor fi expuse în parcul Grădina Icoanei. Ambele lucrări sunt realizate de artistul
polonez Artur Grycuk.
În premieră, consumul de energie al exponatelor este afişat
În contextul crizei energetice, va fi prezentat consumul de energie electrică al fiecărei
instalații de lumină. În felul acesta, publicul poate conștientiza că este în măsură să
contribuie în mod activ la economisirea energiei electrice.
Consumul total de energie electrică al instalațiilor expuse la București este de 4 kwh
(kilowat-oră), adică echivalentul a cât consumă în medie o locuință în care cei patru
membri desfășoară activități cotidiene.
Festivalul Lights On este organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu și Primăria
Sectorului 2 București, în parteneriat cu Asociația Daisler. Accesul publicului la
eveniment este gratuit.