Primăria Sectorului 2, parteneriat cu Biblioteca Metropolitană pentru ca elevii să discute cu celebritățile despre o carieră de succes

Primar Sectorului 2, Toader Mihai, a stabilit o colaborare cu Biblioteca Metropolitană, prin intermediul căreia le-a facilitat elevilor posibilitatea de-a se întâlni cu mai multe personalități care să le prezinte secretele prin care au ajuns la o carieră de succes.

Astfel, Ștefan Birtalan – handbalist, triplu medaliat olimpic, dublu campion mondial, George Rotaru – pilot acrobat, președinte Aeroclubul României, Cuzin Toma – actor (Las Fierbinți, ProTV), Ilie Marinescu – psiholog, poet, Lucian Sânmărtean – fotbalist, manager sportiv al loturilor de juniori FRF și Ana – Maria Stancu – președinte Asociația E-Civis, fondator RoboHub s-au întâlnit cu elevii de 10 – 15 ani la Primăria Sectorului 2.

În cadrul discuțiilor, cei mici au avut posibilitatea să afle o serie de amănunte pe care personalitățile prezente au avut amabilitatea să le destăinuie din tainele profesiilor pe care le practică cu succes.

Primarul a menționat că proiectu vine în completarea unui alt mare proiect al Primăriei Sectorului 2 care se adresează tot tinerilor. Academia Copiilor, derulat de administrația publică locală a sectorului 2, are peste 37.000 de copii înscriși, care urmează o serie de cursuri gratuite, cu o tematică variată menită să le îmbogățească cunoștințele dobândite pe băncile școlii.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului “Când voi fi Mare”, derulat în comun de administrația publică locală a sectorului 2, Biblioteca Metropolitană și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. „Când voi fi Mare” – consiliere și orientare profesională pentru copii se desfășoară în perioada anului școlar 2019 – 2020 și se adresează elevilor din instituțiile de învățământ din Sectorul 2.

Primăria Sectorului 2 lansează proiectul „Când voi fi Mare” – Consiliere și orientare profesională pentru copii

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati