Primăria Sectorului 2 va oferi tablete copiilor aflați în risc de abandon școlar

Primăria Sectorului 2 in colaborare cu firma Evrey Matrix va oferi 30 de tablete copiilor de la 3 centre de zi din subordinea D.G.A.S.P.C. Sector 2 (Centrul de Zi „Pinocchio”, C.S.A.S.P.S.P.P.S.D. Casa din Tei și Centrul de Zi „Sfântul Pantelimon”), în vederea prevenirii abandonului școlar și a desfășurării în condiții optime a activităților de învățare online.

”Prin această acțiune autoritățile locale sprijină toate proiectele care vizează reducerea numărului de copii care riscă să abandoneze școala în lipsa unor resurse menite să îi sprijine în accesul la educație în perioada epidemiei de COVID-19”, se precizează într-o postare pe Facebook.

Tabletele vor fi utilizare de către copii pentru a participa la cursurile online planificate de către fiecare instituție școlară, iar personalul de specialitate al centrelor îi va sprijini alături de cadrele didactice, în vederea asimilării cunoștințelor și deprinderilor prevăzute de programa școlară.

Acest program inițiat acum de către Primăria Sectorului 2 va continua și în perioada următoare, astfel ca orice copil aflat în risc să fie sprijinit în vederea respectării dreptului fundamental la educație al acestuia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati