NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Primăria Sectorului 2 va reface parcul din jurul Arenei Naționale

Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 urmează să încheie un protocol de colaborare pentru refacerea parcului din jurul Arenei Naționale.

PMB va pune la dispoziție toate actele și studiile necesare pentru amenajarea peisagistică, iar Primăria Sectorului 2 se va ocupa de lucrările efective, informează Primăria Capitalei, joi, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, administrația de sector va face plantări și toaletări, va reface aleile, va înlocui mobilierul urban și sistemul de irigații, va repara gardul și se va ocupa de curățenie în parc și de deszăpezire.

”Protocolul de colaborare a fost votat în ședința de Consiliul General de ieri, la inițiativa primarului general Ciprian Ciucu. Spațiul verde și aleile din jurul stadionului nu arată deloc bine. Sunt primul lucru pe care îl văd cei care vin la meciuri și evenimente. Așa că le reabilităm și modernizăm”, transmite sursa citată.

PMB reamintește că Arena Națională va găzdui finala UEFA Europa League în 2028, eveniment în vederea căruia Municipalitatea și-a asumat o serie de lucrări de reabilitare și modernizare a stadionului: reparații la structură și acoperiș, înlocuirea ecranelor LED ale tabelei de marcaj (videocub), modernizarea echipamentelor și sistemelor pentru broadcasting, transmisie TV și media.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati