Primăria Sectorului 3 a deschis, vineri, un nou centru de vaccinare anti-COVID, care va funcţiona, de luni până duminică, între orele 8,00 – 20,00, în Mall Vitan.
Vaccinul folosit în acest centru este cel produs de Pfizer. Bucureştenii se pot imuniza cu sau fără programare, dar prioritate vor avea cetăţenii programaţi.
Primăria Sectorului 3 reaminteşte că, începând din 14 octombrie, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, oferă persoanelor din categoriile vulnerabile posibilitatea să se vaccineze acasă.
Persoanele care doresc să beneficieze de acest serviciu trebuie să completeze un formular accesând următorul link bit.ly/3FEsHvD. În urma prelucrării acestor formulare, cei înscriși vor fi contactați telefonic.