Primăria Sectorului 3 a încasat 198.154.540 lei din taxe și impozite locale

Primăria Sectorului 3 a încasat, în primele trei luni ale acestui an din taxe şi impozite locale, suma de 198.154.540 lei, din care 91.806.752 de lei de la persoane fizice și 106.347.788 de lei de la persoanele juridice.

În aceeași perioadă s-au încasat prin www.ghiseul.ro de la persoane fizice și juridice suma de 45.889.413 lei.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 3, într-un clasament al sumelor încasate, pe primul loc se situează persoanele juridice care au achitat 106.347.788 lei, din care impozitul pe clădiri – 82.206.701 lei, taxele auto – 9.159.335 lei, impozitul pe terenuri – 6.688.630 lei, amenzi datorate bugetului local – 301.780 lei, taxe parcare – 69.963 lei și alte taxe și impozite locale 7.921.379 lei.

De la persoanele fizice s-au încasat: 91.806.752 lei din care 29.911.070 lei –taxe pentru parcări, impozit pentru clădiri – 28.247.787 lei, taxe auto – 17.176.866 de lei, impozitul pe terenuri – 4.509.351, amenzi datorate bugetului local – 5.554.132 lei și alte taxe și impozite locale – 6.407.546 lei.

Primăria Sectorului 3 prin DGITL-Sector 3 oferă contibuabililor posibilitatea de a-și achita obligaţiile fiscale prin www.ghiseul.ro, la toate oficiile poştale şi agenţiile CEC de pe raza Sectorului 3, precum și prin cele trei sedii situate în str. Sfânta Vineri nr. 32, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 3-5 şi str. Câmpia Libertății nr. 36.

Programul de lucru la sediile DGITL Sector 3 este următorul: luni, marţi, miercuri și vineri, de la 8.30 la 16.30 și joi de la 8.30 la 18.30.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati