Primăria Sectorului 3 angajează 400 de recenzori pentru colectarea în teren a datelor Recensământului populației și locuințelor din Sectorul 3.
Dintre cele 400 de persoane recrutate, 333 vor avea calitatea de recenzori (vor colecta date prin interviuri față în față), 16 recenzori șefi și 51 personal de rezervă.
Potrivit sursei citate, modalitatea de angajare se va face prin contract de servicii pentru perioada 16 mai-17 iulie 2022. Locul de desfășurare a activității este în limitele administrative ale Sectorului 3.
Plata recenzorilor se realizează în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1071/2020, art 6. alin. 2) „Plata recenzorilor care asigură autorecenzarea asistată în perioada de autorecenzare se face în funcție de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade de complexitate diferite, la un tarif de 7 lei pentru «Secțiunea pentru recenzarea persoanei» și 3,5 lei pentru «Secțiunea pentru recenzarea locuinței», inclusiv pentru orașele și comunele izolate sau dispersate teritorial definite la alin. (4)”.
Condiții de angajare:
✅Vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției;
✅Minim studii medii absolvite (diplomă absolvent de liceu);
✅Să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete;
✅Să nu aibă cazier judiciar;
✅Abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată;
✅Capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic și riguros;
✅Să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare;
✅Rezistență la stres.
Atribuțiile recenzorilor:
✅Muncă predominant pe teren;
✅Disponibilitatea de a lucra în medie opt ore/zi;
✅Disponibilitatea de a lucra în weekend.
Persoanele interesate să devină recenzori trebuie să completeze acest formular
până la data de 26 aprilie și să-l transmită la adresa de mail recensamant@primarie3.ro sau să-l depună la sediul Primăriei Sectorului 3 din Calea Dudești nr. 191.
Programul de lucru cu publicul este următorul: luni, marți, miercuri și vineri 8.30-16.30 și joi 8.30-18.30.