Primăria Sectorului 3, apel către proprietarii de terenuri infestate cu ambrozia să taie planta

Primăria Sectorului 3 a transmis până în prezent 109 somații proprietarilor de terenuri din Sectorul 3, unde a fost identificată ambrozia. În conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2018, focarele de infestare cu această buruiană trebuie eliminate de pe toate terenurile.

Pe domeniul public administrat de Primăria Sectorului 3, responsabilitatea revine echipelor instituției, care intervin în acest sens. Pe suprafețele private, proprietarii sunt cei care au obligația de a lua măsuri.

Apel către proprietarii de terenuri infestate cu ambrozia

Primăria Sectorului 3 face un apel către toți proprietarii/deținătorii/ administratorii/beneficiarii de terenuri să își respecte obligațiile legale de a elimina această plantă cu potențial alergen.

Conform legislației în vigoare, Poliția Locală identifică terenurile pe care se dezvoltă ambrozia și nu a fost tăiată, urmând ca proprietarii să fie notificați cu privire la obligațiile care le revin pentru îndepărtarea acesteia. Identificarea terenurilor infestate se face până pe 30 iunie, iar primul control pe teren se efectuează în perioada 1-15 iulie a fiecărui an.

Ce amenzi riscă proprietarii de terenuri care nu îndepărtează ambrozia

În eventualitatea în care se constată că nu au fost luate măsurile necesare pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea acestei buruieni, se aplică amendă contravenţională de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 10.000 lei la 20.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

Primăria Sectorului 3 s-a alăturat în 2019 campaniei „28 Septembrie 2019 SOS- Ambrozia”, inițiată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati